marți, 11 decembrie 2012

Tu,fericirea mea


Tu,fericirea mea
Dureros de dulce
Pătimaș sunt
Și trist
De nu ești
Rătăcit sunt
Și flămând
De nu mă hrănești
Disperat sunt
Și pierdut
De nu-mi dai speranță
Obosit sunt
Și frânt
De nu mă alini
Sărac sunt
Și bătrân
De nu mă-ntinerești
Singur sunt
Și  învins
De nu ești tu
Credința mea
Unică
În Nemurire

marți, 27 martie 2012

Viitorul postuman-o iluzie...



         Atitudinea mea de  ”insular” îmi permite  să mă distanțez de vreo oricare idee controversată sau non sens. Este cazul și ideii de ”viitor postuman” vehiculată de antropologii contemporani,și inventată de unul care a dorit să se afirme ca prevestitor al sfârșitului istoriei-Francis Fukuyama. Povestea aceasta minunată,de mână cu  utopia,afirma că trăim ultimele zile ale umanității și că avem în față un sfârșit după care va urma starea omului de post uman. Nu ,nu doar eu mă contrazic dezvoltând ideea  aceasta deocheată,ci s-au contrazis enunțătorii ei. Cum adică omul să ajungă la un viitor post-uman?Cum să mai fie el om în condiția când nu mai este nimic uman? Aceasta e o contradicție  internă a ideii. Prima.
              A doua e și mai interesantă: cum să existe un sfârșit după care să existe altceva?  Nu e acesta un fel de sfârșit care de fapt nu e sfârșit? Și aceasta mă aduce iar la ideea lui Ludwig Wittgenstein : ”Toate problemele filosofiei sunt rezultate din abuzul asupra limbajului” sau vienezul Fritz Mauthner :”Toate problemele omului sunt rezultatele reificării conceptelor sale”. Prin urmare ,cât timp vor exista oameni și în măsura în care omul este însuși agentul și autorul umanizării (uman~uomo sau homo),indiferent câte crize ale valorilor s-au perindat și se vor mai trece în ochii noștri,nu putem nici în cea mai mică măsură să vorbim de vreo stare a lucrurilor de post-uman . E doar o prezicere,doar un abuz pe post de condamnare a omului. Înțeleg că omenirea se află într-o criză profundă. Dar crize au mai fost și în alte epoci,și de fiecare dată s-a ieșit din ele cu noi răspunsuri la problemele și provocările care erau puse în fața gânditorilor. Criza impune schimbarea: vechiul mod de a fi nu mai este eficient-este necesar un altul mai ”econom”.Să ne condamnăm oare la o condiție utopică în loc să căutăm soluții? Să fie aceasta unica scăpare pentru noi? Jiddu Krishnamurti afirma în una din convorbirile sale: ”Criza,ea nu este  una de natură materială. Criza este în primul rând o stare a conștiinței când ea (conștiința) nu mai poate să accepte vechile norme. Pentru că în pofida promisiunilor pe care le face sistemul etic actual și religia-omul încă este rău,brutal,violent. De aici vedem cât de important este să aducem în mintea omului o radicală revoluție a conștiinței,prin eliberarea ei de sub dogme de orice gen. Prin aceasta vom obține libertatea și vom vedea întregul,nu părțile lui constituente.”
   Sub acest aspect consider necesară demontarea acestei idei hibride de viitor post-uman,care asemănător ideii de absolut :nu ne spune nimic și nici nu ne dăm bine seama cu care aperitiv se servește;terapia contra abuzurilor de limbaj ne-ar ajuta într-adevăr să combatem această fantomă și multe altele,pentru ca într-un final să creăm ceva,nu  doar să constatăm crize.

joi, 8 martie 2012

Chemarea lui Cupidon

Din apa rece a fintinii
Cupidon isi potoli durerile
provocate de rani:
Ieri,
il lovi c-o razvratire sageata
cu dulcele-i venin
si noaptea-i paru anotimp de vis.
Visa,cum pe sub pomii infloriti
ai primaverii
fluturi zburau raspindind miresme
si-n urma lor cerbii sareau catre inalt
-O,zeita cu parul auriu!
dor mi-e sa-ti mai intilnesc privirea rece
intr-un spatiu,dincolo de lume
intr-un timp ,dincolo de timp
si de intindere
unde-si are putere nemurirea.
Mirarea pe care mi-ai provocat-o
trecand ca un vint pe alaturi
nu ma lasa si caut
taina cu care reusesti
sa lasi in tacere un biet trecator
Cupidon simtea chemarea
tot mai grea din launtru
si pentru prima data
se simti rapus de propri-ai arma
zeul,el care se credea atotputernic
si netulburat.

Diana and Cupid

Artist: Pompeo Batoni (Italian, Lucca 1708–1787 Rome)
Date: 1761

luni, 19 decembrie 2011

De tine

O,iubito,dor îmi e de moarte și setea îmi cuprinde fioros trupul
Să fugim din Eden cât mai este lumina pe cer !
Iar în noapte
Întunericul să ne ascundă trupurile goale de ochii îngerilor.
Și să ne păzim iubirea de blestemul sfânt .
Vom reface,calea lumii de la ziua ei d-intâi
O vom crea doar a noastră și mică
La ce bun  univers întreg
Când  doar de tine,de zi și de noapte,
și de-o
bucată de uscat dintre ape
am nevoie.

Mit (iubitei mele,la un an împlinit împreună)

 Se sting
Mugurii de lumină
În noapte
Și iubita-mi șoptește:
-Simt cum greutatea trupului
Mă apasă la pământ
Și nu pot
Să te-nsoțesc către
Înalt,zburătorule.
-Au nu ești tu oare
parte din mine
Si n-ar trebui
Să zburăm amândoi?
-Știu,suntem una,iubite.
Dar pe tine nu te-a legat
destinul de pământ
Iar eu,sunt legată de el
prin sămânța de viață
ce mi-e sortit s-o port
În numele iubirii noastre.